Header Ads

Ultimele articole
recent

Efectul Pygmalion placebo sau nocebo

Robert Rosenthal, profesor de psihologie, a adus în atenţia publicului un tip puternic de profeţie autoîmplinită, într-un experiment clasic, care se referă la fenomenul prin care aşteptările şi, implicit, comportamentul faţă de o persoană, un grup de persoane sau un eveniment, influenţează în mod clar rezultatul pe care îl obţinem de la aceştia.

Experimentul a constat in aplicarea unui test de inteligenta elevilor dintr-o şcoală. După evaluarea răspunsurilor, profesorilor din şcoala respectivă li s-a înmânat o listă cu câte cinci copii care, conform testelor, promiteau să aibă cea mai bună evoluţie anul următor, deorece aveau un IQ neobişnuit de mare. În realitate, cei cinci copii fuseseră selecţionaţi la întâmplare. Până la sfârşitul anului, toţi copiii au câştigat în IQ, dar cei cinci "sprinteri" au câştigat mult mai mult decât ceilalţi elevi. Evident, profesorii i-au tratat diferenţiat, după ce li s-a spus să se aştepte la o îmbunătăţire bruscă.


Rosenthal și colegii săi au lucrat timp de mai mulţi ani, pentru a documenta efectul Pygmalion într-o varietate de contexte. După două decenii de cercetare, nu a existat nicio îndoială că este vorba de un efect real – expectanţele şi prejudecăţile experimentatorului influenţează rezultatele experimentului. Sau, altfel spus, „încotro  priveşti, într-acolo te îndrepţi.”

Care pot fi implicatiile efectului Pygmalion, in educatie?
Dacă aşteptările cadrelor didactice au un impact mare, ar putea exista tot felul de efecte de părtinire în sistemul şcolar. Calificativele de la testele iniţiale, ca  şi alte surse de prejudiciu ar putea  menţine pe unii elevi la un nivel coborât, încurajându-i în acelaşi timp pe  alţii să înainteze. Copiii anumitor etnii ar putea fi inhibati de aşteptările negative ale profesorilor lor. În mod similar, fetele ar putea fi ţinute în loc de aşteptările negative asupra aptitudinilor lor pentru matematică sau ştiinţă. Într-o notă mai pozitivă, probabil, orice copil ar putea ajunge să se comporte ca un elev supradotat, pur şi simplu, prin plantarea unor aşteptări pozitive în mintea profesorilor săi.

Care sunt mecanismele care stau la baza acestui efect?
Cercetările au arătat că există patru factori principali:
1) Modul în care acţionăm este înfluenţat de aşteptări: profesorii acţionau mai cald în raport cu elevii faţă de la care aveau aşteptări mai înalte. La fel se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi, când acţionăm mai binevoitor cu persoanele pe care le catalogăm ca fiind de încredere sau promiţătoare.
2) Comportamentele profesorilor au fost diferite: profesorii dădeau "sprinterilor" mai mult material auxiliar pentru studiu.
3) Oportunităţile de a vorbi în clasă au fost diferite: profesorii ofereau acelor elevi mai multe prilejuri de a da răspunsuri în clasă şi mai mult timp pentru a răspunde la întrebări.
4) Modul în care profesorii evaluau elevii respectivi a fost diferit: profesorii ofereau mai multă consiliere şi în curajare acestor elevi.

Care au fost factorii cei mai importanţi, în opinia lui Rosenthal?

În timp ce toţi cei patru factori au fost importanţi, spunea Rosenthal, efectele  climatului emoţional şi comportamentul cadrelor didactice au fost cele mai importante. "Profesorii par să-i înveţe mai multe şi cu mai multă căldură pe elevii de la care au aşteptări mai favorabile."

În ce alte situaţii sociale are loc acelaşi tip de efect?

În toate cazurile, afaceri, sali de judecata, spitale, aşteptările au tendinţa de a deveni realitate, indiferent dacă acestea se bazează pe dovezi obiective sau nu. Aparent, ca regulă generală, oamenii fac ca aşteptările lor să devina realitate. Cercetarea lui Rosenthal arată că efectul Pygmalion nu este doar important, ci şi robust. Este un efect puternic, care apare în multe situaţii.
Pe scurt, efectul Pygmalion este în domeniul relaţiilor umane, ceea ce este efectul placebo în medicină: o demonstraţie a puterii pe care o are mintea asupra realităţii: chiar dacă în realitate în pilula pe care un pacient o primeşte, nu contine  niciun principiu activ, dacă pacientul crede că a primit medicamentul bun şi că acesta funcţionează, el se va vindeca. Ba chiar e posibil să experimenteze şi efecte adverse specifice, la fel cum ar fi avut dacă ar fi luat cu adevarat medicamentul prescris.
La fel, dacă un profesor sau un părinte îşi priveşte elevii sau copiii ca fiind excepţionali, el se va comporta într-un fel cu ei, îar copiii vor simţi modul în care sunt trataţi şi vor reacţiona ca atare.

Însă există şi reversul medaliei: deşi mai puţin mediatizat, în medicină există şi un efect nocebo – credinţele ne pot şi îmbolnăvi.

Şi, la fel, efectul Pygmalion acţionează şi în celălalt sens: dacă profesorii şi părinţii îi percep pe copii ca fiind “răi”, “proşti” – sau orice alta eticheta – e mai mult ca sigur că se vor comporta diferit faţă de ei, că le vor transmite mesaje nedorite şi că în final vor culege ce vor semăna.

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.