Header Ads

Ultimele articole
recent

Destinul si scenariul de viata. Suntem invingatori sau invinsi


Mitologia si credinta populara ne spun ca soarta omului/ destinul nu se poate schimba.

Perspectiva mitică asupra destinului nu oferă posibilitatea schimbării a ceea ce a fost hotărât. „Nimic nu se mai poate schimba. Doar dacă cineva auzindu‑le ursita, s‑ar ruga de ele şi le‑ar îndupleca înainte ca acestea să o scrie în Cartea Sorţii.” (S. F. Marian, 2000).
Putem spune că destinul individual poate fi nuanţat dar nu modificat în structura lui prin anumite practici magice(V.Kernbach, 1990)

Cel care s‑a apropiat cel mai mult de ideea de destin, prin abordarea sa psihoterapeutică – Analiza Tranzacţională – a fost psihoterapeutul american, Eric Berne.

Acesta, consideră că forţele destinului uman sunt în număr de patru, toate de temut:
1. Programarea parentală „daimonică”, sprijinită de vocile lăuntrice, pe care cei din antichitate le numeau Daimon;
 2. Programarea parentală constructivă, susţinută de imboldul vieţii numit pe vremuri Physis;
 3. Forţele externe, numite şi acum Soartă;
 4. Aspiraţiile independente, pentru care anticii nu aveau nume, acestea fiind privilegiul zeilor şi regilor (E.Berne, 2006).

 Pentru Eric Berne, scenariul de viaţă este un plan de viaţă aflat în desfăşurare, elaborat în copilăria mică, întărit de părinţi, justificat de evenimentele ulterioare şi care culminează printr‑ o alternativă aleasă.
El este forţa psihologică ce împinge persoana spre destinul ei, indiferent dacă ea se împotriveşte sau afirmă că acţionează în virtutea liberului arbitru (idem, 2006).

Ca instrumente ale scenariului, adepţii analizei tranzacţionale au identificat :

– Ordinele (injoncţiunile)/porunca: mesaje negative – interdicţii – pe care persoana le-a perceput foarte devreme în copilăria sa. Acestea condiţionează restul evoluţiei ei. Exemple: să nu acţionezi, să nu ai legături/relaţii, să nu reuşeşti, să nu exişti, să nu fii ataşată, să nu fii de vârsta ta, să nu înţelegi,să nu fii tu, să nu fii copil,să nu creşti,să nu fii sănătos,să nu simţi.

 – Directivele: mesaje formulate în mod pozitiv care, corelate cu judecăţile de valoare ale părinţilor, apar mai târziu în viaţa copilului. Exemple: fii perfect, grăbeşte‑ te, fă‑ mi plăcerea, fii puternic, munceşte;

– Programele: constituie un răspuns la întrebarea „cum să fac pentru a satisface în acelaşi timp injoncţiunile şi directivele?” – Permisiunea reprezintă principalul instrument terapeutic al analistului de scenarii, fiindcă ele îi oferă celui din afară, terapeutului, posibilitatea de a-l elibera pe pacient de ordinele şi prescripţiile părinţilor.

– Decizia: după influenţele timpurii, în care copilul află cum este sau cum nu este, cum ar trebui sa fie,  următorul pas în elaborarea scenariului constă în găsirea unui fir narativ cu final adecvat, un răspuns la întrebarea „ce se întâmplă unui om ca mine?”. Cu alte cuvinte, in incercarea de a armoniza injonctiunilem directivele si propiul eu, copilul ia o serie de decizii pe care le va respecta de atunci in continuare. Răspunsul la această întrebare duce la  alegerea scenariului de viaţă.

Cum se aplica teoria  lui Berne in viata noastra de zi cu zi.

In calitate de parinti transmitem copilului nostru, verbal si nonverbal, o serie de mesaje=injonctiuni si de directive, care il determina sa ia o serie de decizii, care vor constitui firul director al modului lui de a actiona si reactiona in raport cu parintii, in primul rand, si cu restul lumii in al doilea rand.

Nu este suficient sa nu folosim mesajele negative, in exprimarea noastra cu privire la calitatile si capacitatile copilului. Este extrem de important ce transmitem si prin comportamentul nostru, acestuia, injonctiunile nonverbale:

-      Cand mama/ bunica/ orice alt adult reprezentativ din viata copilului, indeplineste cu regularitate toate sarcinile, in special cele cu grad de dificultate scazut, in locul acestuia, injonctiunea transmisa este: sa nu cresti, tu nu poti/esti incapabil/esti prost;

-          Atunci cand un copil este infofolit in situatia in care conditiile atmosferice nu justifica acest lucru, starea sanatatii acestuia este buna, si lucrul acesta se petrece in mod constant, repetat, pe o perioada lunga de timp, injonctiunea transmisa este: nu esti sanatos, nu iti asculta corpul,nu simti, tu nu stii..

-         Atunci cand un copil este supra-alimentat, fara sa se tina cont de  nevoile reale de hrana ale organismului, cand este obligat sa consume alimente care ii displac sau cand nu ii este foame, injonctiunea transmisa este: nu iti asculta corpul, nevoile tale nu conteaza, tu nu stii….

-              Atunci cand un copil este obligat sa doarma cand nu ii este somn, sa doarma mai mult sau mai des decat ii este necesar, injonctiunea transmisa este: nu iti asculta corpul, nevoile tale nu conteaza, tu nu stii….

-       Si exemplele pot continua..

Directivele sunt comenzi directe,afirmative, ale parintilor, primite de copil, in minunatul proces de educare, ele ii spun acestuia cum trebuie si are voie sa fie.

Urmare acestor injonctiuni si directive, copilul ia niste decizii, pentru ca el nu poate, nu stie si nu vrea sa se opuna parintelui. 
El isi doreste, mai presus de toate, iubirea parintelui, si atunci va lua niste decizii de viata in concordanta cu injonctiunile si directivele primite, astfel incat sa se protejeze si sa se armonizeze cu acestea.

Deciziile pot fi luate de copil incepand cu perioada preverbala, si continuand pana la varsta de 12 ani, cand se considera ca este definitivat scenariul de viata. Bineinteles, ca nu vorbim de decizii constiente ale copilului, ci de mecanimse de aparare, care au intrat in functiune automat, cand acesta primeste sau receptioneaza injonctiunile si directivele.

De aceea nici nu suntem constienti, de-a lungul vietii ca actionam conform unui scenariu, care ne duce, invariabil, in acelasi punct, la acelasi rezultat.

Este cu atat mai mare impactul, atunci cand injonctiunile si directivele sunt intarite si de alti adulti reprezentativi din viata copilului: bunici, educatori, cunostinte, frati mai mari.

In timp, aceste decizii de viata, prin exersare, intarire, confirmare sociala se transforma in programe de viata, in virtutea carora, ne organizam si functionam.

Alegand un program de viata, vom interactiona si vom selecta acele situatii, comportamente, acei oameni si acele mesaje care ne vor intari scenariul.

In procesul terapeutic, rolulul psihoterapeutului este de a identifica scenariul de viata si de a stabili ce tip este, daca este invingator, neinvingator sau invins, dezactivarea programelor si crearea unui nou scenariu.

Urmatoarele articole despre scenariul de viata le gasiti aici si aici.

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de 5ugarless. Un produs Blogger.