Header Ads

Ultimele articole
recent

Dorinta si vointa de a trai

Fiecare om contribuie în permanentã la propria stare de sãnãtate. Cuvântul „contribuie“ indicã aici rolul vital pe care dumneavoastrã îl jucati în crearea propriei stãri de sãnãtate.

 Cei mai multi dintre noi presupun cã, vindecarea este ceva ce ni se face din afarã si cã, dacã avem o problemã medicalã, responsabilitatea noastrã se limiteazã pur si simplu la a merge la un medic care sã ne vindece. Lucrul acesta este adevãrat într-o anumitã mãsurã, dar reprezintã numai o parte a adevãrului.

Toti contribuim la propria stare de sãnãtate prin ideile noastre, prin sentimentele si atitudinea noastrã fatã de viatã, ca si în mod mai direct, de pildã prin exercitii fizice si printr-un anume regim alimentar. În plus, rãspunsul la orice tratament medical este influentat de încrederea noastrã în eficacitatea tratamentului si în personalul medical. 

De ce sunt pacienti care îsi recapãtã sãnãtatea, în timp ce altii mor, desi diagnosticul este acelasi pentru ambele categorii?
Specialistii americani care lucreaza in Centrul de Consiliere si Cercetare în Domeniul Cancerului din Dallas, Texas au realizat un studiu in acest sens. Mai jos puteti citi la ce concluzie au ajuns ei:
“Unii pacienti desi  afirmau cã vor sã trãiascã actionau adesea ca si cum de fapt n-ar fi vrut. Erau oameni cu cancer la plãmâni care refuzau sã se lase de fumat, bolnavi de cancer la ficat care nu încetau sã consume alcool sau pacienti care nu se prezentau la tratament în mod regulat. În multe cazuri era vorba despre oameni care, dacã ar fi urmat tratamentul, ar fi putut trãi încã multi ani de atunci încolo. si totusi, desi afirmau constant cã au nenumãrate motive de a trãi, acesti pacienti manifestau o apatie, o deprimare si o demoralizare mai intensã decât altii care fuseserã diagnosticati cu boli în fazã terminalã. Din aceastã ultimã categorie fãcea parte un mic grup de pacienti care fuseserã trimisi acasã dupã un tratament minimal, cu foarte mici sperante cã urmãtorul consult periodic avea sã-i mai prindã în viatã. si totusi, ani mai târziu, oamenii acestia apãreau la usa cabinetului, pentru consultul anual sau bianual, într-o stare fizicã relativ bunã, contrazicând în mod inexplicabil statisticile. Când Carl i-a întrebat cum îsi explicau starea lor de sãnãtate, a primit frecvent rãspunsuri de genul: „Nu pot sã mor pânã când fiul meu nu terminã facultatea“, sau: „Oamenii au prea mare nevoie de mine la muncã“, sau: „N-am de gând sã mor pânã când nu rezolv problema cu fiica mea“. Asemenea rãspunsuri aveau în comun convingerea acestor oameni cã ei puteau exercita o anumitã influentã asupra cursului propriei boli. Diferenta esentialã dintre acesti pacienti si cei care nu voiau sã coopereze consta în pozitia lor fatã de boalã si în atitudinea lor pozitivã în fata vietii. Pacientii care continuau sã reziste, dintr-un motiv sau altul, aveau o mai puternicã „vointã de a trãi“.”
In concluzie, cum sã lupti cu cancerul se concentreazã  asupra a ceea ce puteti face dumneavoastrã însivã, în sprijinul tratamentului medical, pentru a avea sãnãtatea pe care o meritati. A întelege cât de mult poate contribui cineva la propria stare de sãnãtate sau de boalã este un prim pas semnificativ în procesul vindecãrii. Pentru multi dintre pacientii este pasul crucial. S-ar putea ca si pentru dumneavoastrã sã fie la fel.

Terapeutul poate, doar, sa va insoteasca in procesul vindecarii, sa va indrume pasii, sa va fie alaturi, sa fie toiagul pe care va sprijinit cand urcati Muntele Golgotei,  sa se bucure alaturi de dumneavosatra cand ajungeti in varf si privit in urma la povarnis.

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.