Header Ads

Ultimele articole
recent

Copiii nostri devin adulti ! Bucurie sau blestem...

"...Iar o femeie care purta un prunc în braţe spuse: 
Vorbeşte-ne despre copii.
Şi el glăsui:
Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, dar nu şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine,

Pe care voi n-o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri."
In timp ce ma pregateam pentru botezul fiului meu, cautam ceva reprezentativ, de scris pe invitatii, si  mi-am amintit de Profetul scris de Kahlil Gibran, in special de acest fragment, care a avut un mare impact asupra mea atunci cand l-am citit pentru prima data. Bineinteles ca l-am folosit in invitatii.
Mie personal mi se pare extrem de bine surprinsa realitatea relatiei cu copiii nostri si  succint  prezentata. Este adevarat ca investim tot ce avem mai bun si tot ce suntem capabili sa oferim mai bun, in copiii nostri, dar ei au gandurile lor, dorurile si dorintele lor, asteptarile lor de la viata si este esential, sa intelegem ca ei traiesc in viitorul nostru. Si in numele iubirii netarmurite pe care le-o purtam, trebuie sa avem curajul si puterea sa ii lasam sa-si urmeze drumul si visul, sa ii lasam sa ne lase in urma, veghindu-le din umbra pasii, nevazuti si nesimtiti ca o umbra. Ei sunt copiii nostri, dar nu sunt ai nostri, ci ai vietii, ai viitorului.
Sunt nenumarate cazuri, in care copiii raman blocati intr-un stadiu infantil, nu se pot desprinde de parinti, iar cand acestia realizeaza, de cele mai multe ori foarte tarziu, suferinta este mare de ambele parti, iar situatia se indreapta foarte greu. Ei au facut la un moment dat, in copilarie, o alegere, din dragoste pentru parinti, au ales sa ramana in copilarie,  copiii parintilor lor pentru totdeauna.
Sunt si situatii in care unul dintre parinti, din motive poate nici de el cunoscute, se agata de copilul care creste si devine independent, incercand sa-l tina cu disperare langa el, blocandu-i evolutia, sau, in cazul fericit pentru copil, determinandu-l sa-si ia zborul chiar mai repede si mai departe decat s-ar fi intamplat in mod normal.

Consecinta acestor situatii este reprezentata, invariabil, de multa suferinta, traita individual, si de parinti si de copii, in egala masura.

Si unii si altii sufera pentru neimplinirea actualului adult, de cele mai multe ori in plan familial, posibil profesional, sau social. 
Visul si linistea oricarui parinte este sa-si vada copilul implinit, cu o familie sau intr-o relatie, cu un venit sigur, inconjurat de prieteni. Si daca nu este asa, ce este de facut? Ce s-a gresit?......
A iubi inseamna a darui. Noi i-am iubit suficient de mult ca sa le dam viata, este vital sa ii iubim si mai mult, daruindu-le libertate.
Iubirea nu este posesiva, nu este calculata, nu ingradeste libertatea si nu creeaza suferinta. Iubirea nu poate trai in acelasi timp cu vinovatia, sunt ca soarele si luna, ca ziua si cu noaptea.
Lasati-va copiii sa-si ia zborul, invatati de la pasarile cerului si de la Kahlil Gibran……
Exista un articol in Terapia de cuplu, "A fi sau a nu fi ... iubire", care se potriveste foarte bine oricarei alte relatii, inclusiv cea de parinte-copil. Cititi si reflectati, spre binele copilului si linistea parintelui….

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.