Header Ads

Ultimele articole
recent

Sa ma prezint


    "Cine sunt eu?"... Este intrebarea cheie/momentul zero al trezirii noastre. Daca ne-am pus aceasta intrebare si incercam sa raspundem la ea, sau cautam raspunsuri, suntem pe calea cea  buna, calea dezvoltarii noastre.
     Voi incerca  sa raspund la aceasta intrebare, atingand mai multe planuri:

     Am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta. 
     M-am format ca psihoterapeut integrativ si in acelasi timp am lucrat si la dezvoltarea personala, cu ajutorul careia m-am impacat cu mine, mi-am descoperit punctele forte si punctele slabe, calitatile si defectele, am invatat sa-mi depasesc limitele.

      Pentru ca “singura certitudine pe care o avem in aceasta viata, este moartea”, 
     si nu exista om care sa nu fi trait o pierdere mai mare sau mai mica in viata sa, mi-am dorit din tot sufletul sa pot sa imi ajut semenii sa treaca prin perioada de doliu, astfel incat la finalul procesului sa pastreze in minte si in suflet fiinta draga, pierduta, cu tot ceea ce au trait mai frumos impreuna. Asa ca am urmat o formare in terapia doliului, la “Institutul de Stiinte Noetice” Italia, prin metoda IADC.

      Un alt domeniu care perturba viata familiala, sociala chiar si profesionala este 
     relatia de cuplu. Pentru a dobandi abilitatile terapeutice necesare lucrului cu cuplurile aflate in dificultate, am urmat o formare la “The Couples Institute” California.

      Si pentru ca din pacate bolile grave, potential letale, sunt tot mai prezente in viata 
    noastra, am fost preocupata de dobandirea cunostintelor si dezvoltarea deprinderilor terapeutice pentru sustinerea bolnavilor cu diagnostic grav, si a familiilor acestora.

     Sunt psihoterapeut, pentru ca acesta a fost visul meu dintotdeauna. 
    Mi-am dorit sa ajut oamenii, sa-i vindec, asa ca am devenit psihoterapeut pentru a le vindeca sufletul.

     Menirea psihoterapeutului, in lumea aceasta, este sa fie alaturi de cel in suferinta, fara sa-l judece, sa-l eticheteze sau sa-l inchida intr-un diagnostic. 
     Asta inseamna sa iubesti OMUL si sa ai incredere in potentialul lui de vindecare, de dezvoltare, in instinctul lui de autoconservare si sa fii mandru ca ai avut onoarea de a-l insoti pe acest drum, ca a acceptat sa-i fii alaturi ca sa te poti bucura impreuna cu el, de pasii marunti sau uriasi pe care i-a realizat.

     In activitea mea desfasor:

– psihoterapia traumelor prin IADC-metoda noua, revolutionara, cu rezultate spectaculoase si de durata mai scurta decat alte terapii, unica in Romania;

- psihoterapie de cuplu;

     - psihoterapia bolnavilor grav si a familiilor acestora;

    - psihoterapie individuala –lucrul cu scenariul de viata si analiza stilurilor de atasament prin integrarea ariilor personalitaii  corporala, comportamentala, cognitiva,afectiva cu aplicabilitate in dezechilibre depresive, anxioase, fobii, adictii si gestionarea optima a stresului;

  - terapie de grup (cunoaştere intra si interpersonală; asertivitate; gestionarea si exprimarea propriilor stari, sentimente si emotii; optimizarea comportamentului verbal si non-verbal, etc.);



Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.