Header Ads

Ultimele articole
recent
Psihoterapia porneste de la premiza că, orice persoană cu probleme psihologice are capacitatea de a se schimba, învățând noi metode de a percepe realitatea, de a o evalua, de a se comporta. Cu certitudine, fiecare dintre noi deținem  resursele interne, care ne  pot ajuta să depășim problemele cu care ne confruntăm. Doar ca uneori, unii dintre noi nu le conștientizăm, sau nu știm cum să le folosim. Psihoterapia ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să optimizăm funcționalitatea noastră pe toate planurile vieții noastre: individual, familial, social.

“Psihoterapia este definită ca o acțiune psihologică sistematică, planificată și intențională, având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct și trebuie exercitată de către un psihoterapeut calificat asupra pacientului. Ea utilizează metode și acțiuni specifice și nu se poate confunda cu simpla acțiune caldă și simpatetică pe care o exercită la nivel empiric o rudă, un preot sau un prieten foarte apropiat.“ (Watson, 1963)


 Este important să știm, că nu există un standard de normalitate, iar omul deține cele mai variate modalități de adaptare la mediu. Soluția psihoterapeutică eficientă pentru o persoană, poate să nu dea roade în cazul alteia.  Pentru ca o terapie să aibă succes, este deosebit de important aportul clientului în cadrul psihoterapiei. Acesta constă în gradul său de motivare (motivare spre schimbare, asta însemnand, de exemplu, schimbarea perspectivei în care “vede“ lucrurile în general). Psihologia se bazează pe convingerea  că psihicul uman are o tendință naturală spre pozitiv, spre sănătate fizică și mentală. Aceasta face ca psihoterapia să devină posibilă.

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de 5ugarless. Un produs Blogger.