Header Ads

Ultimele articole
recent

Omul care dorea sa fie fericit de Laurent Gounelle




"…. -Ca să rămânem în acelaşi registru, imaginaţi-vă că sunteţi convins de contrariul: sunteţi sigur că-i interesaţi pe oameni, că aveţi impact asupra lor atunci când spuneţi ceva. Când sunteţi la masă cu colegii şi luaţi cuvântul aveţi convingerea că povestea dumneavoastră va avea priză: o să-i faceţi să râdă, o să-i surprindeţi sau o să le captivaţi atenţia. Motivat şi susţinut de această convingere, imaginaţi-vă cum veţi lua cuvântul: anticipând efectul aşteptat, vă veţi drege vocea, vă veţi permite câteva pauze bine plasate ca să crească suspansul. Ştiţi ceva? Vor sta suspendaţi de buzele dumneavoastră!

 -De acord, înţeleg că ceea ce credem devine apoi realitate dar am totuşi o întrebare: cum se face că începem să credem despre noi lucruri, fie negative, fie pozitive?

 -Sunt posibile mai multe explicaţii. Mai întâi e vorba despre ceea ce afirmă ceilalţi la adresa noastră. Dacă, dintr-un motiv sau altul, aceste persoane sunt credibile pentru noi, atunci putem fi influenţaţi de părerea lor.

 -Asta-mi aminteşte ceva: eram foarte bun la matematică, la şcoală, până în clasa a IV-a.În anul următor, am avut o profesoară care ne repeta la fiecare oră că suntem nişte zero. Striga într-una şi i se vedeau venele de la gât când ne certa. Am terminat anul şcolar cu media 4 faţă de 18 ( din 20) cât avusesem până atunci.
-Pesemne aţi crezut ce zicea...
-Poate, dar, ca să fiu sincer, nu toţi colegii aveau media 4 ca mine.
-Fără-ndoială că nu erau aşa de sensibili ca dumneavoastră faţă de părerea profesoarei lor.
-Nu ştiu.

-Prin anii 60-70, cercetătorii americani au făcut o experienţă. Au format un grup de elevi de aceeaşi vârstă, având acelaşi IQ: aceşti copii aveau deci acelaşi nivel de inteligenţă. Apoi au fost separaţi în două subgrupe. Prima subgrupă a fost încredinţată unui profesor căruia i s-a spus: „Procedaţi ca de obicei dar să ştiţi că aceşti copii sunt mai inteligenţi decât media.” În timp ce profesorului căruia i s-a încredinţat a doua subgrupă i s-a precizat: „Procedaţi ca de obicei dar să ştiţi că aceşti copii sunt mai puţin inteligenţi decât media.” După un an de studiu, la testul IQ făcut de cercetători, copiii din prima subgrupă aveau un IQ net superior faţă de cei din a doua. 
-Incredibil! E de-ajuns să-l faci pe un profesor să creadă că elevii săi sunt inteligenţi, ca să-i chiar facă inteligenţi! Dacă e convins că-s proşti, chiar îi face proşti!
 -Da, într-adevăr, e impresionant.
 -Ăştia-s bolnavi, dacă fac asemenea experienţe cu copiii!
-Da, e disutabil.

-Dar de fapt, cum e posibil? Vreau să spun, cum se poate ca faptul de a crede că elevii lui sunt tâmpiţi să-l poată influenţa pe un profesor chiar să-i facă tâmpiţi?
 -Sunt două explicaţii posibile: mai întâi, când vă adresaţi unui prost, cum vă exprimaţi?

 -Folosind cuvinte hipersimple, cu fraze scurte care să transmită idei uşor de înţeles.

-Exact. Şi dacă ne adresăm astfel unor copii cărora ar trebui să le stimulăm creierul ca să se dezvolte, ei vor stagna în loc să evolueze. Asta-i prima explicaţie. Dar mai este una, mult mai dăunătoare. 
-Da?!
 -Dacă trebuie să vă ocupaţi de un copil pe care-l consideraţi prost, atunci totul în voi insinuează, tot timpul, că e prost: nu doar vocabularul ci şi felul de a vorbi, mimica, privirea. Vă pare rău pentru el sau, din contră, sunteţi un pic iritat şi asta nu-i scapă: se simte idiot în prezenţa dumneavoastră. Şi dacă sunteţi o persoană care contează pentru el, dacă în ochii lui sunteţi credibil, sunt mari şanse să accepte acest sentiment. Va începe să creadă că e idiot. Cunoaşteţi urmarea.
……………………………………………………………………………………………………….
-Spuneaţi că mai sunt şi alte cauze ale lucrurilor pe care le putem crede despre noi.
 -Da, mai sunt concluziile pe care le tragem în urma unora din experienţele trăite de noi înşine. 
-Tare-mi plac exemplele! 
-Bun, iată un exemplu un pic caricatural, ca să ilustrăm mai bine: închipuiţi-vă un copilaş ai cărui părinţi reacţionează foarte puţin la ce face. Plânge? Părinţii nu se mişcă. Strigă? Linişte. Râde? Reacţie zero. Putem presupune că în el se va dezvolta progresiv sentimentul că n-are impact asupra lumii înconjurătoare, că nu poate obţine nimic de la ceilalţi. E doar un sentiment, o stare care se va imprima în subconştientul lui. Acum, ca să simplificăm la extrem procesul, mai ales dacă presupunem că nu va trăi alte experienţe în sens contrar, se poate imagina că, odată ajuns adult, va deveni fatalist, nu se va îndrepta niciodată spre ceilalţi pentru a obţine ce-şi doreşte, nu va încerca să pună lucrurile în mişcare. Dacă, într-o zi, un prieten îl vede într-un impas, de exemplu pe plan profesional, nu va putea decât să-i constate pasivitatea. Degeaba va încerca să-l convingă să ia taurul de coarne: să acţioneze, să bată la uşi, să se întâlnească cu oameni; nu va face nimic din toate astea. Poate că acest prieten îl va judeca cu severitate, în timp ce atitudinea lui nu-i decât rezultatul convingerii profunde că n-are impact asupra oamenilor din jurul lui şi că nu poate obţine nimic de la ceilalţi. Nici măcar nu-şi dă seama că asta crede. Aşa-i pentru el, asta-i realitatea lui.
.................................................................................................................................................
-Să ne imaginăm că sunteţi, în mod inconştient, convins că lumea este
periculoasă şi că trebuie să vă feriţi şi să vă protejaţi de ea. Asta ar fi credinţa dvoastră,
de acord?
-De acord.
-Dacă această credinţă este înscrisă în subconştient şi a devenit convingere,
atunci înspre ce se va îndrepta atenţia d-voastră în acest moment? Ce fel de informaţii
veţi capta dacă credeţi, în fundul sufletului, că lumea este periculoasă?
-Păi...să vedem...nu ştiu...îmi închipui că aş începe prin a mă îndoi un pic de dvoastră
căci, în definitiv, nu vă cunosc! Cred că aş urmări mai ales expresia feţei ca
să încerc să vă citesc gândurile, să înţeleg ce se poate ascunde în spatele cuvintelor dvoastră binevoitoare şi politicoase. Şi aş mai încerca să descopăr eventuale incoerenţe
în ceea ce spuneţi, ca să ştiu dacă mă pot încrede în d-voastră sau nu. Apoi, n-aş
scăpa din ochi poarta grădinii ca să mă asigur că rămâne deschisă şi că voi putea să
plec fără probleme dacă ar apărea ceva neprevăzut. Oare ce-ar mai fi...să
vedem...poate că aş fi atent la grinda asta care rezistă, pare-se, prin puterea Sfântului
Duh şi care mi-ar putea cădea în cap. Şi aş trage din când în când cu ochiul la şopârla
pe care o aud plimbându-se printre grinzi căci mi-ar fi teamă că vine şi mă muşcă. Maş
feri de acest gen de reptile. Aş mai remarca faptul că această rogojină este uzată şi
că m-aş putea zgâria dacă n-aş fi atent.
-Aşa-i. Atenţia v-ar fi atrasă de riscurile posibile care pot exista în orice
situaţie. Iar dacă vi s-ar cere să descrieţi situaţia, vă vor veni în minte, mai cu seamă,
aceste elemente."

Citind aceasta carte, de buzunar, prin exemplele ei concrete, putem descoperi foarte multe despre credintele care ne conduc viata. De asemenea aflam cum, sunt multe situatii in care, oamenii privesc lumea prin ochelari care deformeaza realitatea, pe care i-au pus la ochi in copilarie sau in momente semnificative din viata lor, iar acum nu mai sunt constienti ca ii poarta. Bineinteles ca exista si solutii la toate acestea si unele dintre ele le veti gasi in carte.

Nu stiu daca am selectat cele mai impactante citate din carte, dar va asigur ca citind-o veti gasi raspuns, chiar si la intrebarea pe care, poate, inca nu v-ati pus-o.
Ce ne invata cartea, printre altele:

§   Când te vezi urât şi ceilalţi te văd urât.

§  Când suntem convinşi de ceva, acel ceva devine realitate: realitatea noastră.

§  Fiinţele umane sunt foarte ataşate de tot ce cred. Nu caută adevărul ci doresc mai degrabă o anumită formă de echilibru şi ajung asfel să-şi construiască o lume aproape coerentă, bazată pe credinţele lor. Asta le dă o stare de siguranţă şi ei se agaţă de ea în mod inconştient.


§  Ceea ce credem despre realitate, despre mediul înconjurător acţionează ca un filtru, ca nişte ochelari selectivi care ne fac să vedem doar detaliile care converg spre credinţele noastre. Şi în aşa măsură încât ajung să le întărească.


Cine nu vrea sa fie fericit, cine nu vrea sa se dezvolte personal, cine nu  are intrebari si nu cauta raspunsuri
cu privire la sine si la lume, sa NU citeasca aceasta carte !


Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.