Header Ads

Ultimele articole
recent

Transforma durerea in cuvinte. Durerea care nu vorbeste, sopteste, si umple inima de durere pana se frange.

Shakespeare a spus cel mai bine: „Transforma durerea in cuvinte. Durerea  care nu vorbeste, sopteste,  si  umple inima de durere pana se frange." (Macbeth, Act IV, Scene 1)


Copiii reactioneaza diferit la doliu fata de adulti, atunci cand li se ofera ocazia sa participe si sunt informati corect in legatura cu decesul.

Copiii prescolari vad moartea ca fiind temporara si reversibila, astfel incat se asteapta ca persoana decedata sa revina la un moment dat. Desi este adevarat ca un copil de trei ani, nu întelege ca moartea este permanenta, finala si ireversibila, ei înteleg ca s-a întamplat ceva teribil de trist. Lor le  va fi dor de prezenta persoanelor care au murit, iar ei isi vor face griji cu privire la tristetea pe care o simt în jurul lor. Mintirea copiilor sau ascunderea adevarului creste anxietatea lor. Ei sunt observatori mai buni ai adultilor, decat recunosc cei mai multi oameni. Nu-i poti pacali. Ei sunt extrem de perceptivi.

Copiii mici cred, adesea, ca ei sunt cauza a ceea ce se intampla in jurul lor. Un copil mic poate crede ca parintele, bunicul, fratele sau sora a murit din cauza ca o data copilul si-a dorit ca acea persoana sa moara atunci cand era furios pe persoana respectiva. Copilul se simte vinovat si se invinovateste pentru ca dorinta lui a fost pusa in practica.

Copiii cu varsta intre 5 si 9 ani incep sa gandeasca asemanator adultilor in ceea ce priveste moartea, insa cred inca ca asa ceva nu li se va intampla niciodata lor sau persoanelor pe care le cunosc.
Ceea ce se adauga socului si confuziei copilului la moartea unui frate, surori sau parinte este lipsa de disponibilitate a altor membri ai familiei, care pot fi atat de adanciti in suferinta incat nu se pot descurca cu responsabilitatile obisnuite legate de ingrijirea copilului.

Atunci cand copiilor, de orice varsta, nu le sunt date explicatii adecvate, imaginatia lor puternica  va umple golurile din informatiile pe care le-au luat de la cei din jurul lor. Din pacate, imaginatia lor de multe ori vine cu lucruri care sunt mult mai rele decat ar fi fost adevarul simplu. Daca, de exemplu, ei nu înteleg conceptul de „îngropare“, ei pot creea imagini ale celor dragi morti fiind îngropati de vii, luptandu-se pentru a respira si încercand sa iasa din pamant. În cazul incinerarii, ei isi pot imagina ca persoana iubita este arsa de vie si sufera îngrozitor. Bineinteles ca  astfel de imagini apar la copiii cu varste mai mici, dar nici scolarii nu sunt protejati de posibile denaturari ale realitatii, mai ales daca nu au mai avut ocazia sa se confrunte cu moartea in trecut.

Este mult mai bine sa  le dam o idee clara despre ceea ce se întampla decat sa-i lasam la mila propriei lor imaginatii. Copiii trebuie sa stie, nu numai ce se întampla cu corpul la moarte, ei au nevoie, de asemenea, de o explicatie a ceea ce se întampla cu spiritul sau sufletul, pe baza convingerilor religioase, spirituale, culturale ale familiei. Este esential sa se ofere o descriere detaliata a tot ceea ce probabil vor vedea si vor experimenta. Cel putin un adult responsabil ar trebui sa fie prezent pentru a sprijini copilul în timpul funeraliilor, precum si la orice alte ritualuri. Adultul responsabil fiind un adult cunoscut de copil, in care acesta sa aiba incredere si care sa aiba suficienta stapanire de sine pentru a-i asigura suportul necesar, de preferat un adult mai putin implicat emotional in eveniment.

Copiii se adapteaza atunci cand li se spune la ce sa se astepte si li se permite sa participe la comemorarea celor dragi. Atunci cand copiii si adultii sunt încurajati sa dezvolte ritualuri creative, personalizate, ii ajuta gaseasca confort în vremurile triste. Copiilor li se poate cere sa deseneze sau sa scrie o descriere a amintirii lor preferate in legatura cu  persoana care a murit. Le place sa împartaseasca amintirile lor si  pot aseaza imaginea, povestirea si alte elemente pe care le-au facut în sicriu ca  sa fie îngropate sau incinerate, împreuna cu persoana iubita. Aceste tipuri de activitati pot ajuta ca ritualurile de  înmormantare sa devina o experienta semnificativa de unificare a familiei, mai degraba decat o sursa continua de frica si durere.

Parintii trebuie sa fie constienti de raspunsul normal al copilului la moartea unui membru al familiei, precum si de semnele care indica ca copilul are dificultati in a se adapta doliului. In saptamanile care urmeaza mortii cuiva apropiat este normal ca unii copii sa sufere imediat sau sa persiste in credinta ca acel membru al familiei este inca in viata. Dar negarea pe termen lung a mortii sau evitarea procesului de doliu pot fi nesanatoase din punct de vedere emotional si pot duce la probleme mai severe pe termen lung.
Un copil caruia ii este teama sa mearga la inmormantare nu trebuie sa fie fortat sa faca asta; in schimb il poate ajuta sa isi aminteasca de persoana care a murit in alt fel, de exemplu prin aprinderea unei lumanari, spunerea unei rugaciuni, realizarea unei carti cu poze despre persoana care a murit, uitatul la poze, sau prin spunerea de povesti. Copiiilor trebuie sa li se permita sa isi exprime sentimentele de doliu si suferinta.
Odata ce copiii accepta moartea, probabil vor aparea sentimente de tristete care apar si dispar pe o perioada lunga de timp, adesea in mod neasteptat. Rudele supravietuitoare trebuie sa petreaca cat de mult timp posibil cu copilul, aratand copilului ca isi poate exprima liber sentimentele.
Persoana care a murit, poate sa fi fost esentiala pentru stabilitatea lumii copilului, si mania este o reactie naturala. Mania poate aparea la suprafata in joaca, cosmaruri, iritabilitate sau o varietate de alte comportamente. Adesea copilul isi poate manifesta furia fata de membrii supravietuitori ai familiei.
Cand copiilor le este rapit dreptul de a participa la funeralii, nu li se explica, sau nu au fost pregatiti corespunzator pentru pierderea suferita, pot dezvolta multe simptome:
  • ·         pierderea poftei de mancare,
  • ·         comportament infantil pe o perioada lunga de timp
  • ·         imitarea excesiva a persoanei care a murit
  • ·         declaratii repetate ca vrea sa se alature persoanei care a murit
  • ·         inadaptare scolara si sociala
  • ·         retragere sociala
  • ·      scaderea abrupta a performantelor scolare sau refuzul de a mai merge la scoala
  • ·         scaderea capacitatii de concentrare/ neatentie
  • ·    perioada extinsa de depresie in care copilul isi pierde interesul pentru activitatile si evenimentele zilnice
  • ·         fuga de realitate/ refugierea intr-o lume imaginare
  • ·  somatizare- diverse dureri si probleme care se manifesta la nivel corporal. 

Pentru binele copiilor ar fi bine sa ascultam ceea ce a afirmat psihologul de copii Alan Wolfet “ Cine este suficient de batran sa iubeasca, este suficient de batran sa treaca printr-un proces de doliu, sa planga."






Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de 5ugarless. Un produs Blogger.