Header Ads

Ultimele articole
recent

Clopoteii de vant, poveste zen

„Dacă sufletul e atât de bucuros, voi de ce nu sunteţi?
 Răspunsul se află în mintea ta.

Trebuie „să-ţi ieşi din minţi” pentru ca să fii bucuros, dacă vrei să eliberezi veselia şi bucuria care se află în inima ta.

Inima voastră este coridorul dintre suflet şi minte. Veselia şi bucuria din sufletul vostru trebuie să treacă prin inimă, altfel nu va intra niciodată în minţile voastre. 

Sentimentele sunt limbajul sufletului. Dacă aveţi o minte închisă, ele se vor retrage în inimă. De aceea, când sunteţi foarte, foarte trişti, spuneţi că vi se rupe inima. Şi de aceea, când sunteţi foarte foarte fericiţi, spuneţi că vă plesneşte inima de fericire. 

Deschideţi-vă minţile, permiteţi sentimentelor voastre să fie exprimate, să fie împinse în afară, iar inima voastră nici nu se va rupe şi nici nu va plesni, ci va fi un canal prin care energia vieţii va curge liber în sufletul vostru.”   Neal Donald Walsch



Odată, demult, trăia retras în munţii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieşeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:
– Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?
– De la clopoţeii de vânt, răspunse maestrul.
– Cum aşa?
– De fiecare dată când sună clopoţeii de vant de la poarta mea,
înţeleg că intra cineva mă vizitează, lucru îmi produce o bucurie nemărginită. Uneori se întâmplă ca numai vântul să-şi anunţe sosirea şi chiar şi aceasta este o veste care mă umple de bucurie…

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoţeii. Îi duse în casa lui, îi aşeză la poartă şi aşteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simţi nimic când aceştia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoţeilor începu să îl enerveze din cale afară, devenind, in final, insuportabil.

Intr-o zi, cuprins de remuşcări si de rusine, se duse înapoi la maestrul său să-i înapoieze clopoţeii. Îşi ceru de nenumărate ori iertare, şi când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
– De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoţeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?


– Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai aşezat tu clopoţeii?
– La poarta casei mele, maestre!
Păi vezi? Nu i-ai pus unde trebuie: ar fi trebuit  să-i aşezi la poarta sufletului tău…

Niciun comentariu:

Alina Balan. Imagini pentru teme create de Sookhee Lee. Un produs Blogger.